Descriere
Direct de pe plantațiile dintr-o lume despre care știm atât de puține lucruri, cum e Peru, vă propunem un itinerariu aproape turistic prin acest sortiment de cafea 100% Arabica, din boabe cultivate la altitudini relativ joase, care variază între 1100 și 1200 de metri.
Cafea Peru ajunge în prăjitoria noastră de cafea tocmai din regiunea Junin, o lungă călătorie pe care bobul de cafea o face de când e cules cu grijă de către localnicii care au învățat cum trebuie tratat în așa fel încât acesta să-și păstreze trăsăturile aproape neatinse și până ajunge în Iași, la Maison du Cafe. Procesat prin spălare, bobul de cafea e decojit în totalitate de pulpa și mucilagiul care-l acoperă. E pus la fermentat vreme de 12-14 ore, apoi e spălat în rezervoare de apă. După, bobul de cafea ajunge la uscat pentru un interval care durează între 10 și 22 de zile, în funcție de condițiile naturale. Astfel, bobul de cafea capătă complexitate și echilibru, totul pentru ca psionații de cafea din întreaga lume să se bucure de o cafea de calitate, mânuită cu tact și iubire până să ajungă în ceașcă.
Cafeaua Peru vine cu aciditate și tărie medie, ceea ce înseamnă că are capacitatea de a satisface gusturi dintre cele mai diverse. Nu e nici foarte amăruie, nici tocmai dulceagă. E numai bună pentru cafegiul pregătit să experimenteze un amestec de cafea cu note de ciocolată neagră, caramel, nuci și fructe roșii. Boabele de cafea Peru sunt prăjite mediu ca intensitate, în prăjitorul nostru de poveste, la foc redus, urmând același procedeu artizanal de prăjire cu lemn de fag… astfel, totul se transformă într-o cafea numai bună pentru a fi preparată la filtru, aeropress, espressor, ibric sau în acele aparate pentru boabele de cafea.
Review-uri
Nu sunt reviewuri inca.