Transport gratuit la comenzi peste 179 lei

20% DISCOUNT la prima achiziție dacă te înscrii la NEWSLETTER (excluse produsele aflate în promoție)

Cafea excelentă –  ce trucuri putem folosi?

Cafea excelentă –  ce trucuri putem folosi?

Sigur te-ai întrebat cum fac cei care pregătesc cafeaua de iese așa bună, ce trucuri pentru o cafea excelentă folosesc. Nu știm neapărat dacă sunt trucuri, cât mai degrabă un cumul de factori. Numai că oricât de mult ai ține cont de aceste trucuri, n-o să-ți iasă fără o cafea de calitate.

Acasă nu e ca la cafenea. Majoritatea dintre consumatorii de cafea au acasă o cafetieră simplă, un recipient tip moka, un ibric sau un espressor cu funcții simple, unul pentru uz casnic. Doar că dacă dai atenție la câteva trucuri pentru cafea, s-ar putea să ți se pară că ai făcut cine știe ce vrajă în bucătărie.

Atenție la modul în care păstrezi cafeaua

La prima vedere nu prea ți se pare important cum păstrezi cafeaua, nu? Să știi că prospețimea cafelei depinde de cum e păstrată. De exemplu,o cafea excelentă păstrează cel mai bine în punga originală. Trebuie să o prinzi cu ceva ca să nu intre prea mult aer. În plus, ține cafeaua la loc ferit de umiditate și lumină ca să te bucuri mai mult timp de prospețimea acesteia.

Uite un secret: cafeaua proaspăt măcinată are o aromă aparte

E foarte posibil să fi observat că acolo unde cafeaua este excelentă, barista o macină pe loc. Asta pentru că boabele de cafea își păstrează prospețimea mai bine în forma asta decât dacă ar fi gata măcinate.

Recomandarea este să optezi pentru boabe de cafea și să o macini acasă în funcție de aparatul pe care îl ai pentru a-ți pregăti cafeaua. Asta pentru că fiecare mod de preparare a cafelei cere o cafea mai fin sau mai puțin fin măcinată. Dacă nu vrei să te complici prea tare, nu-i nimic. Fii atent doar ca atunci când cumperi o cafea să bifezi acolo modul în care urmează să o prepari. Pe www.maisoducafe.ro ai opțiunea asta, sigur ai remarcat-o!

Ca trucuri pentru o cafea excelentă în privința măcinării cafelei, ține cont să macini boabele de cafea cât mai fin dacă îți faci cafeaua la espressor sau filtru și macin-o un pic mai mare dacă ai acasă cafetieră cu piston, adică french press mai uzual cunoscut ca termen.

Apa are și ea rolul ei în prepararea unei cafele excelente. Optează mereu pentru o apă plată de calitate

Apa de la robinet nu e întotdeauna cea mai bună opțiune pentru că are tot felul de substanțe cu care e tratată. Iar acestea, în contact cu cafeaua, nu fac altceva decât să diminueze calitățile și proprietățile cafelei. Așadar, nu știm dacă e neapărat unul dintre acele trucuri pentru o cafea excelentă. Dar e sigur un sfat de care e bine să ții cont: alege o apă plată îmbuteliată sau apă filtrată, în caz că folosești un astfel de filtru acasă sau la birou.

Fiecare tip de cafea are un anumit gramaj de care trebuie să ții cont atunci când o prepari

De exemplu, la un espresso, se folosesc 7 grame de cafea. În schimb, la filtru, ai trei măsuri de cafea la două cești de cafea de dimensiuni relativ normale, nu mari.

Ceva mai complicată e prepararea cafelei la french press, dar și acolo trebui să știi că ai nevoie de două măsuri. În rest, urmează procedeul pe care îl știi. Adaugi cafeaua în recipient, torni apă firbinte, amesteci totul cu o lingură din orice material numai metal să nu fie, apoi acoperi și lași la infuzat până la cinci minute.

La ibric, să știi că ai nevoie de  linguriță de cafea la o ceașcă de cafea. Iar la filtru, ține cont că ideal e să pui 60 de grame de cafea la un litru de apă. Dezavantajul, în cazul cafelei la filtru, e că hârtia de filtru reține uleiurile din cafea. Ceea ce înseamnă că e probabil să nu se obțină o cafea extrem de aromată.

Nu sunt neapărat trucuri pentru o cafea excelentă, dar îți pot fi de folos pentru a începe să consumi o cafea care e la gust aproape cu cea pe care o bei în oraș. Nu uita că și-n cazul cafelei, totul ține de preferințele fiecăruia. Dar să știi că o cafea de calitate, proaspăt prăjită, chiar face diferența. Și nu-ți ia prea mult ca să-ți dai seama.

Whatsapp Icon