Transport gratuit la comenzi peste 179 lei

20% DISCOUNT la prima achiziție dacă te înscrii la NEWSLETTER (excluse produsele aflate în promoție)

Cum alegi cea mai bună cafea boabe

Cum alegi cea mai bună cafea boabe

Dacă ai fi un oarecare băutor de cafea, tentația ar fi să spui că nu există cea mai bună cafea boabe. Că toate cafelele sunt la fel. Numai că nu ești… ești un pasionat de cafea care știe să facă diferența dintre o cafea obișnuită din comerț, dintr-aia industrială, și-o cafea prăjită într-o prăjitorie, o cafea care nu e altceva decât un mod prin care o afacere de familie îți arată prețuire și-ți face o invitație în universul lor, universul cafelei.

Boabe sau măcinată? Asta-i întrebarea

Orice cafea ajunge în prăjitoria noastră sub formă de cafea verde. E crudă. Până ajunge în ceașca voastră, cafeaua verde este prăjită. Noi folosim lemn de fag pentru prăjirea cafelei, însă nu e nimic greșit dacă s-a optat pentru un alt tip de prăjire, altul decât cel pe lemne.

În funcție de măiestria prăjitorului de cafea, nu cel tehnic, ci cel uman, apare gustul incontestabil al unei cafele unice… cafea boabe sau cafea măcinată, aici depinde de aparatul pe care-l ai acasă pentru prepararea cafelei.

Cea mai bună cafea boabe e cafeaua proaspătă. Prospețimea cafelei e dată de procedeul de prăjire, dar mai ales de momentul în care prăjești cafeaua. Boabele de cafea se prăjesc la foc domol, sub o atentă supraveghere a temperaturii, suficient cât să capete o culoare plăcută, maronie. Nici prea crudă, nici prea arsă, cam așa s-ar descrie perfecțiunea pentru cea mai bună cafea boabe.

Dacă vrei să simți miros de cafea proaspăt măcinată acasă, înseamnă că ai o râșniță de cafea. Și-atunci e firesc să vrei să găsești cea mai bună cafea boabe. Dar dacă n-ai așa ceva, atunci ești nevoit să optezi pentru o cafea măcinată. Nu e greșită niciuna dintre alegeri, aici e vorba doar despre ceea ce ai acasă pentru a-ți face cafeaua care-ți dă energie și îți limpezește gândurile.

Fiecare plantație de cafea are specificul ei, deci n-am putea spune care e cea mai bună cafea boabe

Știm deja că soiurile de cafea arabica și robusta sunt cele mai cunoscute. Cafeaua arabica e mai plăcută. Are o ușoară aciditate și e caracterizată de mai multe note naturale. Cum ar fi aroma de citrice, caramel ori fructe de pădure. Pe de altă parte, robusta este o cafea mai amară. Are o concentrație mai mare de cofeină față de cafeaua arabica și e folosită, de regulă, în amestecuri/ blenduri.

Cafeaua are particularități proprii în funcție de țara de proveniență. Solul, temperaturile, altitudinea la care este cultivată cafeaua și modul de procesare sunt doar câțiva dintre factorii care influențează trăsăturile cafelei.

Cafeaua din Kenya, de exemplu, are o aromă mai pronunțată de fructe de pădure. Pentru unii, aceasta poate fi cea mai bună cafea boabe. Dar pentru alții, nu. Totul ține de gustul și preferințele fiecăruia. Pe de altă partea, cafeaua din Brazilia vine cu o aciditate mai mare și note de nucă mult mai ușor de identificat în orice sortiment. Plantațiile din Guatemala, Columbia, Tanzania sau Costa Rica sunt și ele în topul cafelelor, însă și aici apare subiectivismul. Așadar, cea mai bună cafea boabe e doar o simplă ipoteză, întrucât nu poți pune semnul egal între plantații.

Originea boabelor de cafea spune nu numai o poveste despre acele locuri, ci oferă și câteva indicii pentru un pasionat de cafea. Aceste informații îi vor fi utile pentru a ști exact ce cafea i se potrivește pentru a-și pregăti cafeaua preferată, fie ea cu lapte, simplă sau cu arome.

Prăjirea boabelor de cafea dă nota finală. Poți să strici și cea mai bună cafea dacă nu știi cum și cât să prăjești boabele

Dacă nu știi cât timp de prăjire îi trebuie fiecărui soi de cafea, poți să strici cafeaua cu mare ușurință. Tocmai de aceea, e important să te documentezi foarte bine înainte de a începe să prăjești boabele de cafea. Așa vei ști specificul boabelor de cafea și cât timp e suficient pentru a spori intensitatea gustului. Tratamentul termic al boabelor de cafea este extrem de important, așa că nu poți să sari peste etapa în care cunoști caracteristicile fiecărui sortiment în parte.

Boabele de cafea pot fi prăjite ușor, mediu sau ridicat. Și-aici e o întreagă discuție, care ia în considerare modul de pregătire a cafelei, specificul acestuia. Nu intrăm în detalii, poate tratăm subiectul într-un articol distinct.

Aspectul boabelor contribuie la ceea ce numim cea mai bună cafea boabe

De exemplu, știm că aspectul boabelor de cafea contează mai ales în obținerea unor punctaje SCA mai bune. Cu cât bobul de cafea e mai uniform, adică are un grad ridicat de perfecțiune, cu atât primește un punctaj mai mare. Așa că putem vorbi de cea mai bună cafea boabe doar printr-o simplă analiză a formei, uniformității, dimensiunii.

Mirosul rânced arată că boabele de cafea sunt vechi

Dacă mirosul nu este de cafea pură, nu-i deloc plăcut, înseamnă că e ceva în neregulă cu cafeaua. Poate e veche sau poate e stricată. O cafea bună, deci nu cea mai bună, trebuie să miroase a cafea proaspăt prăjită, nu a ceva acru, rânced, uleios sau alte miresme care ascund o calitate îndoielnică a produsului.

Whatsapp Icon