Transport gratuit la comenzi peste 149 lei

20% DISCOUNT la prima achiziție dacă te înscrii la NEWSLETTER (excluse produsele aflate în promoție)

„Bună dimineața la cafeluță!” și despre cafeaua de dimineață

Bună dimineața la cafeluță! Câți dintre noi nu-și încep ziua cu o cafea? Unii sar peste micul dejun, dar peste cafea, neah. Cafeaua de dimineață e rutină. Cafeaua de dimineață e parte din noi. Cafeaua de dimineață e tot ce ne trebuie pentru a ne urni și a porni motoarele în fiecare zi. Nu prea se poate fără cafeaua de dimineață. Sau cine poate, sigur e ceva suspect la mijloc, e vreun super erou ceva…

Specialiștii recomandă consumul de cafea dimineața

Fiecare organism e diferit și reacționează diferit la orice stimul. Așa și cu cafeaua. Noi știm persoane care beau cafea și seara și n-au nicio problemă cu somnul. La fel cum știm și persoane care nu pot să bea mai mult de o cafea pe zi din diferite motive.

Totuși, chiar și așa, specialiștii spun că e ideal să bem cafeaua dimineața, între orele 9.30-11. Astfel, organismul asimilează toate beneficiile cafelei. Va fi o bună dimineața la cafeluță.

Care sunt aceste beneficii ale cafelei

În primul rând, cafeaua îți dă energie. Apoi, crește capacitatea de concentrare, te face mai productiv și îți dă o stare de bine. Nu degeaba se spune că nu trebuie să faci nimic, să nu iei nicio decizie importantă până nu îți bei cafeaua. Ca să fii liniștit.

În plus, cafeaua are efect antioxidant, scade nivelul inflamațiilor din organism, stimulează sistemul nervos central și scade riscul de a dezvolta diabet zaharat de tip 2, boala Parkinson sau depresie.

Să nu începeți să spuneți că nu-i totul așa roz, că știm și noi că excesul de cafea nu este în regulă. Așa cum nu e ok niciun fel de exces. Dar un consum moderat, responsabil și constant, chiar produce efecte pozitive pe termen mediu și lung și atunci chiar ca veți avea bună dimineața la cafeluță.

Riscurile consumului excesiv de cafea

Așa cum am zis, știm că orice exces dăunează. E și cazul cafelei consumate fără măsură. Iar efectele negative se referă la anxietate, insomnii, nervozitate sau riscul de a dezvolta afecțiuni cardiovasculare.

Revenind la cafeaua de dimineață…

Coffee lovers, una-două cafele n-a fost nicicând semn de îngrijorare. Așa că faceți un ritual de bună dimineața la cafeluță. E timpul vostru cu voi, în preajma unei cești de cafea, îmbietoare ca miros și gust.

Să nu uitați că o cafea zdravănă ne face să fim mai vioi, mai productivi și mai atenți la activitățile întreprinse. Cafeaua stimulează creierul, stimulează organismul să se pună în funcțiune.

Încearcă să te bucuri de fiecare ceașcă de cafea. Nu o servi pe fugă, dă-ți câteva clipe doar pentru tine. Poți chiar să îți faci un nou obicei și să pui lângă cafeaua de dimineață și ritualul numit „morning pages”, în care treci într-un jurnal gândurile pe care vrei să le elimini sau cele pozitive, pe care vrei să ți le amintești pentru că-ți dau o stare de bine, motive de recunoștință sau chiar organizarea agendei d e peste zi.

„Bună dimineața la cafeluță!” merge întotdeauna și cu un citat bun, frumos și motivațional

Ehe, ce vremuri frumoase erau atunci când pe social media vedeam mereu câte o urare dintr-asta și un citat… parcă lumea nu era așa încrâncenată și parcă viața se petrecerea cu mai mult haz. Numai că vremurile s-au schimbat și unii ar crede că doar cei mai în vârstă mai apelează la aceste saluturi pentru toată lumea.

Am avut și noi #gânduldelunidimineața pe social media, era urarea noastră pentru o săptămână cât mai bună pentru cei care ne sunt alături. Așa că nu o punem aici tot felul de citate, dar poate că vom mai scrie un articol exact pe această temă.

Cu sau fără citat, „Bună dimineața la cafeluță, coffee lovers!”!

Whatsapp Icon